IgE specific la Eritromicina(c212)
Descriere
Analiza IgE specifice pentru eritromicină (c212) este destinată investigării unei posibile sensibilizări alergice imediate asociate administrării acestui antibiotic.
Eritromicina este un antibiotic din clasa macrolidelor, utilizat în tratamentul anumitor infecții bacteriene. Acționează prin inhibarea sintezei proteinelor bacteriene, împiedicând multiplicarea microorganismelor sensibile.
Poate fi administrată sub diferite forme farmaceutice, inclusiv comprimate, suspensii orale, preparate pentru administrare intravenoasă sau produse cu aplicare locală, în funcție de indicația terapeutică.
La unele persoane, administrarea eritromicinei poate determina reacții adverse sau reacții de hipersensibilitate.
Nu toate reacțiile apărute după administrarea eritromicinei sunt alergice, iar alergia mediată prin IgE la acest antibiotic este considerată rară.
În plus, determinarea IgE specifice față de eritromicină nu reprezintă o metodă serologică suficient standardizată și validată clinic pentru confirmarea sau excluderea alergiei la acest medicament.
Manifestările reacțiilor alergice imediate
Reacțiile alergice imediate la eritromicină pot apărea în primele minute până la câteva ore după administrare.
Manifestările pot include:
Urticarie – apariția unor leziuni cutanate reliefate, însoțite de mâncărimi;
Angioedem – umflarea buzelor, pleoapelor, limbii sau feței;
Înroșirea pielii și mâncărimi generalizate;
Tuse sau respirație șuierătoare;
Senzație de constricție la nivelul gâtului;
Dificultăți respiratorii;
Amețeli sau scăderea tensiunii arteriale.
În cazuri rare poate apărea anafilaxia, o reacție alergică sistemică severă, care necesită intervenție medicală imediată.
Apariția simptomelor la scurt timp după administrarea antibioticului poate ridica suspiciunea unei reacții alergice imediate, dar nu demonstrează automat implicarea anticorpilor IgE.
Reacțiile de hipersensibilitate întârziată
Eritromicina poate fi asociată și cu reacții care apar la mai multe ore sau zile după începerea tratamentului.
Acestea pot include:
Erupții cutanate maculopapuloase;
Roșeață și mâncărimi ale pielii;
Erupții medicamentoase localizate;
Dermatită alergică de contact, în cazul anumitor preparate cu aplicare locală.
Mai rar, medicamentele din această clasă pot fi implicate în reacții cutanate severe, care necesită evaluare medicală urgentă.
Reacțiile întârziate sunt frecvent mediate prin mecanisme imunologice celulare, diferite de cele implicate în alergia imediată.
Determinarea IgE specifice față de eritromicină nu diagnostichează reacțiile de hipersensibilitate întârziată.
Diferența dintre alergie și reacțiile adverse obișnuite
Eritromicina poate determina reacții adverse care nu au un mecanism alergic.
Printre acestea se numără:
Greață;
Vărsături;
Dureri abdominale;
Diaree;
Disconfort digestiv.
Manifestările digestive sunt asociate, în parte, cu efectele eritromicinei asupra motilității gastrointestinale.
De asemenea, eritromicina poate produce, în anumite condiții, modificări ale ritmului cardiac, inclusiv prelungirea intervalului QT, sau interacțiuni medicamentoase importante.
Aceste reacții nu sunt mediate prin anticorpi IgE.
Prezența greței, diareei sau a durerilor abdominale după administrarea eritromicinei nu confirmă o alergie la antibiotic.
Reactivitatea încrucișată cu alte antibiotice macrolide
Eritromicina aparține clasei macrolidelor, din care mai fac parte:
Claritromicina;
Azitromicina;
Roxitromicina;
Spiramicina.
Aceste antibiotice prezintă anumite asemănări structurale, ceea ce poate determina, în unele situații, reactivitate încrucișată.
Totuși, alergia la eritromicină nu înseamnă automat alergie la toate antibioticele macrolide.
Unele persoane pot prezenta reacții selective la un singur antibiotic, în timp ce altele pot reacționa la mai multe medicamente din aceeași clasă.
Datele disponibile privind reactivitatea încrucișată între macrolide sunt limitate, iar aceasta nu poate fi stabilită exclusiv pe baza asemănării structurale.
În cazul unei reacții alergice suspectate, alegerea unui antibiotic alternativ trebuie realizată de medic, în funcție de istoricul clinic și de necesitățile terapeutice.
Limitările determinării IgE specifice
Pentru eritromicină nu există un test serologic IgE de rutină suficient validat clinic, cu praguri diagnostice universal acceptate, care să confirme sau să excludă în mod sigur alergia la acest antibiotic.
Prin urmare:
Un rezultat pozitiv nu confirmă, în mod independent, diagnosticul de alergie la eritromicină.
Un rezultat negativ nu exclude o reacție alergică imediată.
Testul nu identifică reacțiile de hipersensibilitate întârziată.
Testul nu diagnostichează reacțiile adverse digestive sau alte efecte farmacologice.
Rezultatul nu permite estimarea severității unei eventuale reacții alergice viitoare.
Disponibilitatea unei determinări serologice nu trebuie confundată cu validarea sa clinică pentru diagnosticul alergiei medicamentoase.
Evaluarea alergologică
Diagnosticul unei posibile alergii la eritromicină se bazează în principal pe istoricul clinic și pe caracteristicile reacției.
Medicul alergolog urmărește:
Forma farmaceutică și doza administrată;
Intervalul dintre administrarea antibioticului și apariția simptomelor;
Tipul și severitatea manifestărilor;
Numărul de doze administrate înaintea reacției;
Eventualele reacții anterioare la eritromicină sau alte macrolide;
Alte medicamente administrate în aceeași perioadă;
Caracteristicile infecției pentru care a fost prescris tratamentul.
În anumite situații, medicul poate recomanda investigații suplimentare.
Testele cutanate pentru macrolide nu sunt standardizate suficient pentru a avea aceeași valoare diagnostică precum cele utilizate în investigarea anumitor alergii la antibiotice beta-lactamice.
Atunci când este necesară clarificarea diagnosticului sau identificarea unei alternative terapeutice, medicul alergolog poate lua în considerare testarea prin provocare medicamentoasă supravegheată, dacă istoricul și evaluarea riscurilor permit acest lucru.
Această procedură nu se efectuează în cazul tuturor pacienților și poate fi contraindicată după anumite reacții severe.
Nu se recomandă readministrarea eritromicinei pe cont propriu pentru verificarea unei suspiciuni de alergie.
Pregătire
Pentru o eventuală determinare serologică a IgE specifice față de eritromicină nu este necesar repaus alimentar.
Tratamentul cu antihistaminice nu influențează, în mod obișnuit, determinarea anticorpilor IgE din sânge și nu trebuie întrerupt fără recomandarea medicului.
Pacientul trebuie să informeze medicul despre:
Denumirea antibioticului administrat și forma farmaceutică;
Doza și durata tratamentului;
Intervalul dintre administrarea eritromicinei și apariția simptomelor;
Manifestările prezentate și durata acestora;
Eventualele reacții anterioare la claritromicină, azitromicină sau alte macrolide;
Alte medicamente administrate concomitent;
Antecedentele de reacții alergice medicamentoase severe.
Nu este necesară administrarea eritromicinei înaintea recoltării. Persoanele care au prezentat reacții sugestive de hipersensibilitate nu trebuie să reia tratamentul pentru a provoca simptome.
În cazul unei reacții recente, momentul și tipul investigațiilor alergologice trebuie stabilite împreună cu medicul specialist.
Recoltare
În situația în care laboratorul oferă această investigație, recoltarea se efectuează din sânge venos
Prețul afișat este final și include TVA.