Uree urinară (urină spontană)

Descriere

Ureea este un produs final al metabolismului proteinelor, sintetizat la nivelul ficatului și eliminat din organism în principal prin rinichi, odată cu urina.

În urma degradării proteinelor, organismul produce amoniac, care este transformat în uree la nivel hepatic. Ureea ajunge apoi în circulația sanguină, este filtrată de rinichi și eliminată prin urină.

Determinarea ureei în urina spontană măsoară concentrația acestei substanțe într-o probă de urină recoltată la un anumit moment al zilei.

Analiza poate oferi informații suplimentare despre excreția renală a ureei, metabolismul proteinelor și starea de hidratare, fiind utilizată în special în asociere cu alte investigații biochimice.

Analiza poate fi recomandată pentru:

• Evaluarea excreției urinare a ureei;

• Completarea investigațiilor privind funcția renală;

• Investigarea unor tulburări ale metabolismului proteic;

• Evaluarea unor dezechilibre metabolice sau hidroelectrolitice;

• Investigarea anumitor cauze de afectare renală acută;

• Evaluarea pacienților care urmează tratament cu diuretice, în contexte clinice selectate;

• Calcularea unor indici urinari utilizați în evaluarea funcției renale;

• Monitorizarea unor afecțiuni renale sau metabolice, la recomandarea medicului.

Concentrația ureei urinare este influențată de mai mulți factori, inclusiv:

• Cantitatea de proteine consumată;

• Volumul de lichide ingerate;

• Gradul de hidratare;

• Funcția renală;

• Metabolismul proteic;

• Concentrația și volumul urinei;

• Administrarea anumitor medicamente.

Valorile crescute ale ureei urinare pot apărea în:

• Consum crescut de proteine;

• Creșterea degradării proteinelor în organism;

• Stări catabolice asociate unor boli acute;

• Urină concentrată, în contextul unui aport redus de lichide;

• Anumite situații metabolice care determină creșterea producției de uree.

Valorile scăzute ale ureei urinare pot fi asociate cu:

• Aport alimentar redus de proteine;

• Malnutriție;

• Afecțiuni hepatice severe, care reduc sinteza ureei;

• Reducerea excreției renale a ureei;

• Urină diluată, în urma unui consum crescut de lichide;

• Anumite tulburări ale metabolismului proteic.

O valoare crescută sau scăzută a ureei dintr-o probă de urină spontană nu stabilește singură diagnosticul unei afecțiuni renale.

Concentrația depinde semnificativ de diluția urinei, motiv pentru care interpretarea izolată are o utilitate limitată.

În anumite situații, ureea urinară este utilizată împreună cu ureea și creatinina din sânge și urină pentru calcularea fracției de excreție a ureei (FEUree).

Acest indice poate contribui la evaluarea unor cauze de afectare renală acută, inclusiv la pacienții tratați cu diuretice, dar trebuie interpretat cu prudență, deoarece nu diferențiază întotdeauna corect cauzele afectării renale.

Pregătire

În general, nu este necesar repaus alimentar sau o pregătire specială înaintea recoltării.

Pentru obținerea unor rezultate relevante, se recomandă:

Menținerea alimentației obișnuite în zilele anterioare;

• Evitarea consumului neobișnuit de mare de proteine înaintea recoltării;

• Menținerea unei hidratări normale;

• Evitarea consumului excesiv de lichide imediat înaintea recoltării;

• Evitarea efortului fizic intens în ziua precedentă;

• Respectarea indicațiilor medicului privind administrarea tratamentelor.

Pacientul trebuie să informeze medicul despre:

• Existența unor afecțiuni renale sau hepatice;

• Administrarea diureticelor;

• Consumul suplimentelor proteice;

• Adoptarea unor diete hiperproteice sau hipoproteice;

• Episoade recente de deshidratare;

• Vărsături sau diaree;

• Afecțiuni acute care pot modifica metabolismul proteinelor.

Nu se întrerupe tratamentul medicamentos fără recomandarea medicului.

Recoltare

Se recoltează o probă de urină spontană

Prețul afișat este final și include TVA.